Cum am primit pentru prima data un Trimis Imperial de dincolo de Inceputuri
Tin minte si acum ce greu era sa ne strangem toti 7 cand eram in cantonamete in prezenta maestrului nostru...
Eram la Slanic, in anul 1991. Nu mai stiu daca era primavara sau vara. Cert este ca, unii dintre baieti fiind elevi de liceu, era in perioada unei vacante scolare. Intr-una din seri, se da alarma printre baietii veseli. In noaptea aceea urma sa vina un sol imperial. Dar nu era vorba de un sol oarecare, ci de un trimis care venea de dincolo de inceputurile tuturor Universurilor, de dincolo de Timp si Spatiu. Era vorba, dupa cum aveam sa aflam mai tarziu, de Esenta Esentei Esentei Esentei Esentei Fortei Master.
Insasi titulatura trebuia sa ne sperie, cunoscand puterea pe care o avea Insusi Master, Stapanul Universurilor si Maestrul tuturor Luptatorilor Fortei. Dupa ce s-a inserat, am mancat fiecare prin camerele noastre, apoi ne-am adunat undeva pe holul vilei - in care nu mai erau alte persoane in afara baietilor de la sala - si unde See fu avea chef de vorba. Mai erau si cativa baieti din afara grupului nostru, dar ei habar nu aveau despre ce vorbeam noi cu maestrul nostru.
Si oare ce vorbeam?! Ii chema pe baietii veseli si le cerea sa execute cate un tao din scolile de arte martiale invatate in Universuri. Imi aduc aminte de Tao-ul lui Hafial care semana enorm cu miscarile unui copac ce se pleaca sub puterea vantului fara a se dezradacina, folosind forta vantului pentru el insusi. La un moment dat, cand ora la care ni se ceruse sa fim singuri si impreuna s-a apropiat, ne-am semnalat din ochi si, sub diverse scuze, ne-am scurs, unul cate unul, catre camerele noastre, tematori totusi ca maestrul nostru se va prinde de strategie. Nu a fost asa.
Ne-am intalnit in afara vilei si am pornit, nu mai stiu daca la ideea lui Mihai sau a lui Dan, catre un varf de deal, unde s-ar fi aflat un loc mai retras si mai potrivit. Intrucat era aproape intuneric iar Slanicul avea o gramada de stradute intortocheate pe care nu le cunosteam atat de bine, in cele din urma ne-am ratacit. De data asta Lexus s-a suparat. A preluat comanda si ne-a cerut sa-l urmam, in fuga. Eram deja atacati. Se stia care este scopul nostru si incercau sa ne opreasca.
A fost prima data cand Lexus nu a luptat impotriva lor si a preferat sa-i amageasca. Le-a proiectat semne si protocoluri din care reiesea ca suntem de-ai lor. In felul acesta atacurile au incetat si nu s-a atras atentia asupra noastra. Pe intuneric am ajuns la un fel de debarcader. Am traversat in fel de podet din lemn de cativa metri lungime. Ni s-a cerut sa ne dispunem in forma de cerc. Au inceput niste atacuri cumplite. S-a ajuns pana la a veni ajutoare din cateva inferne. In clipa in care ne-au descris pregatirile pe care ei le faceau ca sa ne atace tremura carnea pe noi. Ne era putin teama, desi stiam ca suntem aparati de Ei. Rand pe rand, atacurile erau respinse. Dar pe masura ce un atac era respins, mai multe trupe se adunau. Pe portile Infernelor ieseau armate comandate de insisi conducatorii acelui infern. Atmosfera devenea aproape neincapatoare...
La un moment dat Lexus a inceput initierea protocolului pentru primirea Trimisului. Le-a cerut tuturor entitatilor aflate pe drumul pe care urma sa vina Solul sa plece. Unii i-au respectat dorinta. Altii nu. Iar altii atacau furibunzi, pentru ca aflasera cine eram si ce urma sa se intample. Atunci Lexus s-a maniat si s-a recomandat cu imaginea sa de Maestru al Fortei. Le-a dat un ultimatum inainte de a-i distruge. Dupa cateva secunde de asteptare i-a atacat de la un nivel la care rebelii nu se puteau apara. A distrus tot, buni sau rai. Tot ce statea in Calea Celui Trimis. Nimeni nu a mai avut voie sa scoata un sunet.
Dupa un moment de tacere, am simtit ca o apasare. Trimisului i se pusesera la dispozitie coordonatele lui Lexus si cele ale lui Hafial. De aceea am fost foarte mirati cand, la intrebarea lui Lexus de intampinare, Colisz a ridicat capul si a privit in toate partile, inclusiv in sus si in jos.
“Nu am mai fost de mult prin locurile astea. De dinainte de a exista aceasta planeta. Este destul de frumos la voi “.
Apoi le-a cerut baietilor, conform protocolului, sa se prezinte si sa ne prezinte si pe noi. A fost prima data cand am simtit la limita maxima controlul extrasenzorial exercitat de Eliszar peste vointa mea. Capul mi se plecase in piept si, oricat am incercat eu sa-l ridic nu am reusit decat in clipa in care trimisul ne-a permis lucrul acesta.
A inceput sa vorbeasca pe rand cu fiecare. Bineinteles, pe Lexus il cunostea cel mai bine. I-a intrebat pe rand ce au de facut si daca au nevoie de ceva. Nimeni nu a intrat in amanunte referitor la ce ar avea nevoie fiecare, desi nu o duceau chiar pe roze. Noi nici nu indrazneam sa deschidem gura si sa-i raspundem, cand ne-a venit randul. Maretia sa aproape ca ne strivea. Nu a stat mult. La plecare ne-a dat sfaturi si noua si baietilor nostri veseli. Si a mai facut un lucru care ne-a lasat perplexi.
“Si acum va vorbesc voua (infernurilor). Sa va faceti datoria ca si pana acum!“.
Dupa care a plecat mai departe, inspectand alte grupari de din alte Universuri.
Bonz
Tin minte si acum ce greu era sa ne strangem toti 7 cand eram in cantonamete in prezenta maestrului nostru...
Eram la Slanic, in anul 1991. Nu mai stiu daca era primavara sau vara. Cert este ca, unii dintre baieti fiind elevi de liceu, era in perioada unei vacante scolare. Intr-una din seri, se da alarma printre baietii veseli. In noaptea aceea urma sa vina un sol imperial. Dar nu era vorba de un sol oarecare, ci de un trimis care venea de dincolo de inceputurile tuturor Universurilor, de dincolo de Timp si Spatiu. Era vorba, dupa cum aveam sa aflam mai tarziu, de Esenta Esentei Esentei Esentei Esentei Fortei Master.
Insasi titulatura trebuia sa ne sperie, cunoscand puterea pe care o avea Insusi Master, Stapanul Universurilor si Maestrul tuturor Luptatorilor Fortei. Dupa ce s-a inserat, am mancat fiecare prin camerele noastre, apoi ne-am adunat undeva pe holul vilei - in care nu mai erau alte persoane in afara baietilor de la sala - si unde See fu avea chef de vorba. Mai erau si cativa baieti din afara grupului nostru, dar ei habar nu aveau despre ce vorbeam noi cu maestrul nostru.
Si oare ce vorbeam?! Ii chema pe baietii veseli si le cerea sa execute cate un tao din scolile de arte martiale invatate in Universuri. Imi aduc aminte de Tao-ul lui Hafial care semana enorm cu miscarile unui copac ce se pleaca sub puterea vantului fara a se dezradacina, folosind forta vantului pentru el insusi. La un moment dat, cand ora la care ni se ceruse sa fim singuri si impreuna s-a apropiat, ne-am semnalat din ochi si, sub diverse scuze, ne-am scurs, unul cate unul, catre camerele noastre, tematori totusi ca maestrul nostru se va prinde de strategie. Nu a fost asa.
Ne-am intalnit in afara vilei si am pornit, nu mai stiu daca la ideea lui Mihai sau a lui Dan, catre un varf de deal, unde s-ar fi aflat un loc mai retras si mai potrivit. Intrucat era aproape intuneric iar Slanicul avea o gramada de stradute intortocheate pe care nu le cunosteam atat de bine, in cele din urma ne-am ratacit. De data asta Lexus s-a suparat. A preluat comanda si ne-a cerut sa-l urmam, in fuga. Eram deja atacati. Se stia care este scopul nostru si incercau sa ne opreasca.
A fost prima data cand Lexus nu a luptat impotriva lor si a preferat sa-i amageasca. Le-a proiectat semne si protocoluri din care reiesea ca suntem de-ai lor. In felul acesta atacurile au incetat si nu s-a atras atentia asupra noastra. Pe intuneric am ajuns la un fel de debarcader. Am traversat in fel de podet din lemn de cativa metri lungime. Ni s-a cerut sa ne dispunem in forma de cerc. Au inceput niste atacuri cumplite. S-a ajuns pana la a veni ajutoare din cateva inferne. In clipa in care
A inceput sa vorbeasca pe rand cu fiecare. Bineinteles, pe Lexus il cunostea cel mai bine. I-a intrebat pe rand ce au de facut si daca au nevoie de ceva. Nimeni nu a intrat in amanunte referitor la ce ar avea nevoie fiecare, desi nu o duceau chiar pe roze. Noi nici nu indrazneam sa deschidem gura si sa-i raspundem, cand ne-a venit randul. Maretia sa aproape ca ne strivea. Nu a stat mult. La plecare ne-a dat sfaturi si noua si baietilor nostri veseli. Si a mai facut un lucru care ne-a lasat perplexi.
Bonz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu