Atlantida necunoscuta

Atlantida nestiuta

Departe de tot, foarte departe, intr-un univers aflat dincolo de inceputuri, pe o planeta mai mare de cateva zeci de ori decat Pamantul, traia un popor deosebit, un popor curat, un popor binecuvantat de Dumnezeu. Era poporul lui Dumnezeu, erau xilonii.

Nivelul de dezvoltare al xilonilor era atat de mare, incat acestora le mai ramasese de parcurs doar o treapta pana in stadiul de evolutie urmator. Era treapta obligatorie pentru toate speciile existente: crearea unei alte specii care sa evolueze, conform legilor universale, de la un punct superior celui de la care au pornit propriii creatori.

Au inceput sa experimenteze genetic mai multe tipuri de structuri fizice pe care sa le foloseasca la constructia a ceea ce credeau ei ca va fi o specie perfecta. Avantul lor era demn de ceea ce urmareau, dar directia in care apucasera era gresita. Degeaba li s-a aratat Dumnezeu in cateva randuri si a incercat sa-i tempereze. Degeaba a incercat sa le explice ca inca nu venise vremea ca ei sa devina creatori. Xilonii nu mai tineau cont de nici un fel de sfaturi. Nu mai vedeau nimic altceva in jurul lor decat viitoarea specie. Tot efortul si elanul lor creator era concentrat in aceasta directie.

Vazand ca xilonii nu se opresc din experientele lor, Dumnezeu li s-a mai aratat o data. De data aceasta s-a aratat in splendoarea puterii sale de stapan. Le-a spus xilonilor:

- " Pentru ca nu ati vrut sa ma ascultati si pentru ca va iubesc mult si nu pot sa va las sa va autodistrugeti am hotarat. Veti pleca toti din acest univers. Veti pleca departe, pe o planeta pe care am creat-o special pentru voi. Acolo veti da testul final. Daca il veti trece sau nu, asta depinde de voi. Aveti mare grija, pentru ca legile care guverneaza lumea aceea nu sunt cele cunoscute de voi. Timpul nu va mai fi in favoarea voastra. Iar daca nu veti reusi, nu veti mai pleca niciodata de acolo. Fiti binecuvantati copiii mei si fie ca Forta sa fie mereu cu voi si voi cu ea”.

Atat le-a spus Dumnezeu xilonilor, dupa care a plecat nevazut si neauzit de nimeni, asa cum facea de fiecare data.

Xilonii s-au imbarcat pe navele lor de lupta si de transport. Pe crucisatoarele lor imperiale, pe distrugatoarele lor intergalactice, pe navetele lor spatio-temporale, pe transportoarele lor de marfa. Toate navele si navetele apte pentru o calatorie lunga au fost folosite.

Au plecat cu destinatie necunoscuta. Dumnezeu le spusese ca vor recunoaste singuri planeta atunci cand o vor intalni.

Au calatorit mult. In timp si spatiu au calatorit xilonii. Cu viteze mai mari decat viteza gandului. Planeta dupa planeta ramanea in spatele lor. Multi au ramas pe drum: unii s-au intors pe planeta lor, altii au ramas in diverse locuri, convinsi ca aceea era planeta de care le vorbise Dumnezeu - de altfel, nu greseau prea mult: acela era destinul lor si planeta aceea, lucuitorii sai, universul respectiv chiar, aveau nevoie de ei, de experienta lor, de puterea lor. Iar altii au cazut in luptele purtate de-a lugul galaxiilor cu diverse populatii barbare.

Erau mai putin de jumatate atunci cand, pe hublouri a aparut, de undeva din noaptea universala, planeta albastra. Au simtit toti ca au ajuns la destinatie.

Dupa ce au ateriza, au trimis cateva navete in recunoastere. Navetele s-au intors cu acelasi raspuns: planeta era locuita, dar nici una din specii nu se putea compara cu ei. Erau stapanii absoluti ai planetei.

Au inceput sa-si construiasca tabara, dupa principii cunoscute doar de ei si care sa-i apere de eventuelele atacuri din exterior,de pe planeta sau din spatiu. Apoi, cand tabara a fost intarita, xilonii si-au inceput treaba pentru care venisera de dincolo de universuri.

Primele doua specii create de xiloni au fost distruse inca din faza de laborator. Xilonii incercasera sa puna in ele toate cunostintele dobandite de ei pana la acel moment. Incercasera sa construiasca un popor a carui evolutie sa nu mai depinda de timp. Un popor care sa evolueze intr-un timp record. Sperau sa revolutioneze, in felul acesta, arta creatiei. Sperau sa-i impresioneze pe creatorii universali. Sa le arate ca ei sunt putin mai buni decat creatorii de dinaintea lor. Dar, desi cele doua specii erau aproape la fel de puternice ca xilonii, evolutia lor ulterioara pornise pe un drum gresit: evoluau impotriva legilor Universului si nu ar fi durat mult pana cand creatia s-ar fi intors impotriva propriilor creatori.

A treia specie au fost atlantii. Atlantii au fost poporul cel mai puternic din acest Univers, din toate timpurile de dinainte si de dinapoi. Forta lor si amprenta pe care au lasat-o in urma a fost extrem de puternica. Erau razboinici. O civilizatie razboinica. Traiau doar pentru fiorul luptei. Nu ii interesa de ce luptau atata vreme cat se gaseau in focul luptei. iar xilonii le facusera un cadou periculos. Un cadou care se voia a fi de ajutor pentru evolutia lor: le daruisera puterea de a materializa, intr-un anumit timp si spatiu, orice gand. Numai ca atlantii nu vor folosi aceasta putere asa cum credeau xilonii ca vor face si cum facusera ei atunci cand fusesera creati de Dumnezeu.

Dupa ce i-au creat pe atlanti, dupa chipul si asemanarea lor, xilonii s-au raspandit printre acestia, urmarindu-le evolutia.

Unii dintre ei, incalcand legile universale s-au casatorit cu femei atlante si au avut copii cu aceste femei. Marea majoritate a xilonilor a ramas insa credincioasa idealurilor ei, pastrand si respectand voia creatorilor din Universuri.

Pentru a-i putea stapani pe nabadaiosii atlanti, care cautau in fiecare eveniment un motiv de lupta, xilonii au incercat sa-i dezbine. este un dicton mai vechi decat si-au imaginat parintii Romei. Si era singurul acceptabil pe care il intrevazusera xilonii pentru a-i tine in frau pe atlanti. Ii faceau sa se razboiasca intre ei: clan cu clan, familie cu familie. Totul era sa facut pentru a le gasi o preocupare atlantilor si a le abate gandurile de la ceea ce va urma si de care xilonii fusesera avertizati de Dumnezeul lor: " V-am atras atentia ca arta creatiei nu este o joaca asa cum ati crezut voi. Un creator trebuie sa stie in primul rand sa aiba rabdare cu creatia sa. Nu poti distruge o creatie care devine din ce in ce mai enervanta, care nu invata niciodata din greseli, care nu tine seama de sfaturile creatorilor sai. Pentru ca viata, orice forma de viata, este sfanta si vine din strafundurile universale. Fiecare creator este raspunzator pentru ceea ce creeaza. Si voi veti raspunde in fata Fortei de fiecare greseala a atlantilor. Aveti grija, pentru ca toate fortele pe care le-ati pus la dispozitia lor va vor distruge daca le veti scapa de sub control. Datoria si destinul vostru este sa ii indreptati pe atlanti si nu sa ii distrugeti, chiar daca nu-i mai puteti controla. Iar daca va trebui sa-i distrugeti, nu voi veti fi cei care veti hotara acest lucru. ".

Dar situatia nu putea sa se perpetueze la nesfarsit...

Atlantii aveau si ei, ca toate speciile, o credinta, o Biserica, niste preoti. Iar templele lor erau deosebite. In interiorul acestora preotii puteau lua legatura cu entitati mult mai puternice decat xilonii. Si entitatile i-au convins pe preoti ca universul era mare si incapator. De ce sa se lupte intre ei pentru o bucatica din Terra, cand puteau sa aiba cate o planeta pentru fiecare? Cand zeci de galaxii asteptau sa fie cucerite? Si preotii au fost convertiti. Si i-au convertit si pe atlanti. Atunci a inceput cea mai mare expeditie de cucerire. Navele de lupta porneau, de fiecare data, in directii intamplatoare. Nu se urmare cucerirea unei anumite planete sau grup de planete. Se urmarea cucerirea Universului. Fusese declarat Imperiul Atlant.

Cadeau planetele una dupa alta. Unele fara sa opuna nici un fel de rezistenta, altele luptand pana la ultimul om. Acestea din urma oricum nu aveau nici o sansa: cei care se opuneau atlantilor erau exterminati. Nu trebuia sa existe nici un precedent in calea navalirii atlante. Si totusi au fost multi martiri. Au fost multi cei care au preferat moartea robirii de catre atlanti. Se intorceau armatele biruitoare cu tot felul de bogatii. Viata atlantilor se imbunatatea pe zi ce trecea. Pana cand, la un moment dat, bogatiile nu le-au mai fost suficiente. Au inceput sa aduca sclavi. Sclavi pe care ii ucideau atunci cand nu ii mai puteau folosi. Dar nici sclavii nu i-au multumit pentru mult timp. Acum aveau pretentia sa fie considerati dumnezei de catre planetele pe care le cucereau. Isi arogau dreptul de a gratia sau de a lua viata celor care se opuneau deciziilor lor. Planete intregi au fost distruse de furia atlantilor, civilizatii intregi au fost decimate, exterminate.

Dar Forta veghea. Strigatele de durere ale celor ucisi si mutilati, sangele nevinovat varsat, plansul copiilor care ramaneau fara parinti, al parintilor care ramaneau fara copii, au ajuns la Creator. Si Creatorul a trimis un sol pe Pamant sa vada ce se intampla acolo, pe acea planeta uitata de marile civilizatii universale. A trimis un sol care sa-i intoarca pe atlanti cu fata la Dumnezeul lor.

Trimisul Fortei a plecat. A plecat sa indeplineasca voia imparatului sau si sai intoarca pe atlanti la respectarea legilor primordiale. Cand a ajuns la destinatie a gasit un popor degenerat. Atlantii decazusera de la statutul de popor civilizator la cel de popor desfranat, pe cale de a se barbariza. Nici macar nu au vrut sa-l asculte pe trimisul imperial. Mai mult chiar, au vrut sa-si bata joc de el. Dar solul era trimisul Fortei insesi si nu s-au putut apropia de el. Au incercat sa-l ignore. Si sa blesteme puterea care-l apara. Au negat existenta Fortei. Nimeni nu se putea compara cu ei. Cel putin asa sustineau, fiind prost informati de unele entitati superioare cu care preotii lor se aflau in permanent contact.

Vazand ca nu-i poate imblanzi pe atlanti, trimisul a trecut la executarea ordinelor pe care le avea pentru aceasta situatie. A ridicat xilonii si atlantii ramasi credinciosi la lupta impotriva rebelilor. Dar acestia erau mai putini decat atlantii si xilonii tradatori. Luptau, in schimb, de partea Fortei. Ceea ce a urmat a fost un razboi nimicitor pentru ambele parti. Victoriile erau cand de o parte, cand de alta. Vazand ca atlantii se razboiesc cu proprii lor creatori, Dumnezeu a vrut sa-i nimiceasca El Insusi. Atunci a intervenit Isus. L-a rugat pe Parintele Universului sa le mai acorde o sansa. Si Dumnezeu l-a numit la comanda trupelor imperiale care trebuiau sa-i pedepseasca pe tradatori. Cand armata imperiala a ajuns pe Terra, razboiul incepuse sa incline de partea atlantilor rasculati. In plina batalie a aparut o lumina orbitoare. O lumina care i-a orbit pe rebeli. Si Isus le-a vorbit. Le-a cerut sa se intoarca pe calea cea drepta, la credinta catre Dumnezeul lor. Dar vorbele Sale au fost zadarnice.

Atunci Isus a poruncit ostilor credincioase sa se inalte cu navele lor. Si in mai putin de o fractiune de secunda Pamantul a fost invadat de ape. Continentele vechi s-au scufundat si din apa oceanelor a aparut o noua configuratie geografica.

Navele supravietuitorilor au aterizat pe noile pamanturi. Si xilonii i-au debarcat pe atlantii ramasi credinciosi. Dar, de data aceasta le-au inchis o serie de canale energetice. Le-au inchis acele canale care permiteau un control absolut asupra creatiei lor. Iar pedeapsa pe care au primit-o pentru rebeliunea atlantilor a fost cea prevazuta de Dumnezeu: xilonii au fost obligati sa-si distruga corpurile fizice si navele cu care venisera pe Pamant si sa intre in corpurile fizice ale noii specii, avand ca misiune apararea acelor corpuri fizice de atacurile in plan astral.

De la urmasii atlantilor, specia humanoida a degenerat din ce in ce mai mult. Pana la ora actuala. Acum traim apogeul degenerarii. Trebuie sa fim mandri de acest lucru. Sa nu uita ca Yin absolut se transforma in Yang. Iar noi, generatia actuala suntem inceputul unei noi perioade in evolutia celor de pe Pamant. Cu noi incepe urcusul catre ceea ce urmareau la inceput xilonii: o specie creata de ei, pe masura cunostintelor dobandite de-a lungul timpului si a sperantelor lor.