Monstrul din lumea de dincolo la Pestera Ialomitei

Monstrul din lumea de dincolo la Pestera Ialomitei

Eram cu Gavriil la Pestera in ajunul Pastelui. Dupa amiaza. Am luat 2 lumanari si bricheta lui Gavriil si am plecat de la hotel ca sa vizitam Pestera. Fusesem si mai devreme, dar atunci erau prea multi vizitatori. Am intrat si am inceput ascensiunea pe scarile pesterii, scari din lemn, umede si uneori lipsa sau putrede. Ne apropiam de fundul pesterii - portiunea care poate fi vizitata fara un echipament special. La un moment dat am auzit o respiratie greoaie. Pe moment am crezut ca era Gavriil. Apoi am auzit niste lovituri repetate. Pe masura ce ne apropiam de final, loviturile se auzeau tot mai aproape iar respiratia tot mai puternica. Mai mult decat atat. Am inceput sa simt fizic respiratia si pe cel care lovea. Era cumplit.

Un fel de mostru de dincolo de noi lovea cu pumnul intr-o poarta metalica. Voia sa vina aici, in lumea noastra. De ce spun un fel de monstru? Pentru ca era de o inaltime de aproximativ 2 metri, avea solzi, un fel de coada si maini care se terminau cu ghiare. In schimb, rautatea lui ma facuse sa-l simt fizic. Decalajul spatial aproape fusese anulat de apropierea temporala. Eram decalati la doar cateva zeci de minute de cel ce ne voia. Mai putin de 1 h. O frica animalica ma cuprinsese. Mai aveam putin si innebuneam. M-am uitat la Gavriil. Si el la mine.

Mi-am dat seama ca ceva asemanator simtise si el pentru ca m-a intrebat: “Bonzule, tu auzi?... Ramai tu in spate? “ Desi imi era teama mi-am dat seama ca asta era ultima noastra sansa. Daca spuneam nu, eram sigur ca in clipa urmatoare ne-am fi pierdut amandoi capul de frica si sunt convins ca nu am fi mai iesit din pestera. Cel putin in ceea ce ma priveste pe mine. Mai stiam si ca bestia doar atat astepta. Frica noastra dezlantuita i-ar fi deschis poarta si ar fi reusit sa ajunga la noi. Probabil ca am fi luat-o la fuga, lumanarile s-ar fi stins si poate am fi cazut pe pietrele pesterii si... Am ramas al 2-lea si ne-am indreptat spre iesire, in timp ce eu imi formam un scut de aparare pentru spate. Mai exact l-am chemat pe El sa-mi apere spatele. M-am lasat cuprins de bunatatea lui, singura care putea anihila rautatea dusmanului.

Dupa ce ne-am intors la hotel, circa 2 ore am stat intins pe pat. Mi se deschisesera circuitele energetice din zona plexului solar si pierdeam continuu energie, fara sa pot opri scurgerile. Frica ma invinsese de data asta. Partial, dar ma invinsese. Si am simtit cum poti pierde o lupta daca te lasi invins de frica. Mai ales ca Frica este ea insasi o entitate de dincolo de bariera.

Cum poti sa o infrangi? Fiecare are felul sau de a lupta. Trebuie sa te depasesti pe tine insuti. Trebuie sa treci dincolo de bariera daca vrei sa lupti cu ea. Si sa mai si ramai intreg dupa asta. Sa o cunosti, sa-i dai o forma, eventual un nume, o identitate. Pentru ca altfel nu ai cum lupta. Nu ai cu cine lupta. Dusmanul va ramane invizibil in timp ce tu iti vei consuma energia intr-o lupta inegala. Si, dupa ce te vei consuma, te va inghiti inainte de a-ti da seama ce se intampla cu tine. Ca sa lupti, provoaca-ti dusmanul, dar da-i neaparat o identitate si o forma perceptibila, indiferent de forma.