Cel ce deschide poarta catre lumea nevazuta
Este greu de spus cand a fost inceputul sau daca a existat un inceput anume... Eu cred ca exista un continuum, ca suntem doar o mica sclipire pe marele cer al Universului, o parte din Marele Creator, a carui existenta este dincolo de timp si spatiu, dincolo de inceputuri. Cronologic, as putea spune ca samanta ancestrala a existat in mine dintotdeauna. De mic, de cand bunica mea ma ducea la biserica si ma obliga sa stau la slujba sau sa trec pe sub masa sau sa iau "bui-bui" asa spunea ea impartasaniei. Imi amintesc doar de faptul ca preotul imi dadea ceva care imi placea si luam cu placere... Cand am inceput scoala, lipsa buniciid e langa mine m-a facut sa uit "Tatal nostru", rugaciunea de baza a oricariu crestin. Dar nu am simtit asta decat tarziu de tot, cand am regasit rugaciunea in momentul pierderii mele pe calea dintre real si astral. Aveam in schimb o rugaciune personala... In fiecare seara, ma rugam Tatalui din ceruri pentru sanatatea si fericirea fiecarui membru al familiei mele... Ma rugam pentru tata, pentru mama, pentru bunica si pentru bunicul si pentru sora mea... Si ma mai rugam sa nu ma asculte a doua zi la romana sau la matematica sau sa iau nota mare la nu stiu ce lucrare... Aveam un semn al meu cu Dumnezeu: strangeam pumnul cu degetul gros inlauntru... Asta faceam ori de cate ori se aducea vreo lucrare de control la care stiam ca nu facusem mare lucru... asta faceam ori de cate ori urma sa fim ascultati la vreo materie la care nu ma stiam prea bun... Deci samanta astrala a existat in mine dintotdeauna... Stiam ca El este undeva acolo, sus si ma asculta mereu... In schimb ma rusinam de credinta mea in El. Toti cei din jurul meu, sub dogma comunista, erau atei - sau toti spuneau ca doar prostii cred in Dumnezeu... Eu spuneam cu voce tare ca nici eu nu cred, dar strangeam pumnii in semnul cunoscut si-l rugam pe Dumnezeu sa ma ierte. Stiam ca ma iarta, pentru ca orice parinte isi iarta fiul...
Dar inceputurile mele, samanta mea astrala a incoltit in 1990, la Costinesti, atunci cand am constientizat existenta fortelor nevazute... Imi aduc aminte si acum cum, incercand sa-i arat fostului meu maestru de arte martiale ca sunt cel putin la fel de bun ca el, ca in mine exista un inger cel putin la fel de puternic ca si al lui, am apucat pendului facut dintr-o ata si o verigheta de aur, am inchis ochii, am facut liniste in mine si apoi m-am rugat cu ardoare, in gand: "Orice ai fi, diavol sau inger, invarte acest pendul, invarte-l mult si tare...". iar pendulul a inceput sa se invarta in mana mea, independent de vointa mea. M-am speriat si l-am scapat, am deschis ochii iar amestrul meu de atunci m-a dojenit. Si-a dat seama ce s-a intamplat... A fost prima data cand Ei s-au manifestat in preajma mea... In articolele care vor urma sunt intamplari reale pe care le-am trait de-a lungul anilor... Unele sunt puse in forma lor bruta, altele sunt puse intr-o forma mai literara... E noapte si nu stiu ec sa scriu mai intai... dar cred ca cel mai bine este sa pun, treptat, pe acest blog, intamplarile... Nu trageti concluzii, nu cautati raspunsuri in insasi intrebarile mele. Nu sunt detinatorul unor raspunsuri, ci deschizatorul unui drum nou plin de intrebari...
Este greu de spus cand a fost inceputul sau daca a existat un inceput anume... Eu cred ca exista un continuum, ca suntem doar o mica sclipire pe marele cer al Universului, o parte din Marele Creator, a carui existenta este dincolo de timp si spatiu, dincolo de inceputuri. Cronologic, as putea spune ca samanta ancestrala a existat in mine dintotdeauna. De mic, de cand bunica mea ma ducea la biserica si ma obliga sa stau la slujba sau sa trec pe sub masa sau sa iau "bui-bui" asa spunea ea impartasaniei. Imi amintesc doar de faptul ca preotul imi dadea ceva care imi placea si luam cu placere... Cand am inceput scoala, lipsa buniciid e langa mine m-a facut sa uit "Tatal nostru", rugaciunea de baza a oricariu crestin. Dar nu am simtit asta decat tarziu de tot, cand am regasit rugaciunea in momentul pierderii mele pe calea dintre real si astral. Aveam in schimb o rugaciune personala... In fiecare seara, ma rugam Tatalui din ceruri pentru sanatatea si fericirea fiecarui membru al familiei mele... Ma rugam pentru tata, pentru mama, pentru bunica si pentru bunicul si pentru sora mea... Si ma mai rugam sa nu ma asculte a doua zi la romana sau la matematica sau sa iau nota mare la nu stiu ce lucrare... Aveam un semn al meu cu Dumnezeu: strangeam pumnul cu degetul gros inlauntru... Asta faceam ori de cate ori se aducea vreo lucrare de control la care stiam ca nu facusem mare lucru... asta faceam ori de cate ori urma sa fim ascultati la vreo materie la care nu ma stiam prea bun... Deci samanta astrala a existat in mine dintotdeauna... Stiam ca El este undeva acolo, sus si ma asculta mereu... In schimb ma rusinam de credinta mea in El. Toti cei din jurul meu, sub dogma comunista, erau atei - sau toti spuneau ca doar prostii cred in Dumnezeu... Eu spuneam cu voce tare ca nici eu nu cred, dar strangeam pumnii in semnul cunoscut si-l rugam pe Dumnezeu sa ma ierte. Stiam ca ma iarta, pentru ca orice parinte isi iarta fiul...
Dar inceputurile mele, samanta mea astrala a incoltit in 1990, la Costinesti, atunci cand am constientizat existenta fortelor nevazute... Imi aduc aminte si acum cum, incercand sa-i arat fostului meu maestru de arte martiale ca sunt cel putin la fel de bun ca el, ca in mine exista un inger cel putin la fel de puternic ca si al lui, am apucat pendului facut dintr-o ata si o verigheta de aur, am inchis ochii, am facut liniste in mine si apoi m-am rugat cu ardoare, in gand: "Orice ai fi, diavol sau inger, invarte acest pendul, invarte-l mult si tare...". iar pendulul a inceput sa se invarta in mana mea, independent de vointa mea. M-am speriat si l-am scapat, am deschis ochii iar amestrul meu de atunci m-a dojenit. Si-a dat seama ce s-a intamplat... A fost prima data cand Ei s-au manifestat in preajma mea... In articolele care vor urma sunt intamplari reale pe care le-am trait de-a lungul anilor... Unele sunt puse in forma lor bruta, altele sunt puse intr-o forma mai literara... E noapte si nu stiu ec sa scriu mai intai... dar cred ca cel mai bine este sa pun, treptat, pe acest blog, intamplarile... Nu trageti concluzii, nu cautati raspunsuri in insasi intrebarile mele. Nu sunt detinatorul unor raspunsuri, ci deschizatorul unui drum nou plin de intrebari...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu