Lumea de dincolo de bariera

Lumea de dincolo de bariera

O lume ciudata

Este o lume stranie si periculoasa. O lume cu care ne aflam zi de zi in plin razboi, fara sa ne dam seama. Situata in afara coordonatelor spatio-temporare perceptibile in Universul nostru, este aliatul principal al Infernurilor, fara a fi, prin ea insasi negativa. Conducandu-se dupa o logica diferita de ceea ce putem constientiza, cei de dincolo de bariera s-au facut temuti si urati, dar in acelasi timp respectati, pentru forta lor, de toate taberele. Nimeni nu poate patrunde in lumea lor. Putinii luptatori care au reusit sa treaca dincolo de hotare nu s-au mai intors. Iar cei cativa care s-au intors nu au putut povesti nimic. Pentru ca totul depasea puterea lor de intelegere si capacitatea lor de lupta. Aceasta este o prezentare succinta a celei mai ciudate lumi: Lumea de dincolo de bariera sau Lumea Senzatiilor.

Imperatorii – generatorii senzatiilor

Cei mai puternici luptatori energetici de dincolo de bariera sunt Imperatorii. Posesori ai unei forte energetice distructive considerabile, sunt cei care coordoneaza atacurile impotriva intrusilor sau a lumilor cu care sunt in razboi. Atacul asupra unui organism fizic sau energetic se face prin penetrarea structurii energetice in punctele de regresie temporara si preluarea controlului asupra centrelor de comanda extrasenzoriala. Punctele de regresie temporara sunt cele prin care se face intoarcerea in Trecut, mai exact in acea parte a trecutului in care a fost proiectat si conceput un organism. Lucrul asta se intampla doar in cazul in care Imperatorii ataca niste luptatori experimentati care nu au brese in sistemul lor de aparare, singurul mod de a trece dincolo de scutul energetic al acestora fiind intoarcerea in timp si intrarea prin decalaj temporar in structura energetica care tocmai este construita. Decalajul temporar ii ajuta sa nu fie simtiti de cei care proiecteaza si construiesc noul organism. O data spart scutul energetic, imperatorul preia comanda centrelor extrasenzoriale si trimite impulsurile energetice sub forma senzatiilor, indeosebi sub forma dorintei de auto-dezintegrare. Totul se petrece atat de repede incat nici nu-ti dai seama cu ce te lupti. In clipa in care luptatorii simt in ei dorinta de dezintegrare, isi dau seama ca au fost atacati, dar nu mai au timp pentru aparare. Devin trecut.

O lupta care dureaza o viata

Cum spuneam si la inceput, Lumea Senzatiilor nu este negativa prin definitie. Pentru ca senzatiile pot fi de ura, de frica, de nebunie, dar pot fi si senzatii de iubire, de atasament. Cele din urma sunt mult mai periculoase pentru ca nu ajungi sa-ti dai seama ca este o senzatie decat atunci cand este mult prea tarziu. Atunci cand senzatia de iubire pune stapanire pe tine si te transforma, treptat, intr-un individ gelos, posesiv, brutal, capabil de gesturi necugetate. Din pacate, foarte putini oameni constientizeaza pericolul invizibil si tacut venit de dincolo de bariera si foarte putini sunt cei care reusesc sa lupte impotriva lui.

Cea mai eficienta arma pe care o avem la dispozitie este rugaciunea. Rugaciunea spusa din inima si nu doar de frica. Pentru ca rostirea rugaciunii elibereaza in noi fortele ancestrale capabile sa invinga senzatiile. Fiecare cuvant al rugaciunii activeaza energia care va forma scutul personal prin care nu poate patrunde nimic si care va inchide punctele de tangenta temporara si canalele deschise de Imperatorii de dincolo de bariera. Dar castigarea unei lupte nu inseamna castigarea razboiului. A razboiului dintre Bine si Rau care dureaza toata viata si dincolo de viata. Cand o senzatie este invinsa, o alta ii ia locul. Strategia lor este atat de complicata incat risti sa te invinga inainte de urmatoarea lupta.

Dupa lupta vor urma senzatii de siguranta, de destindere, cand ai impresia ca esti protejat si ca nimic nu-ti mai poate face rau. Vei avea impresia ca ti-ai adus o contributie esentiala in razboiul nevazut si te vei simti nemaipomenit. Si atunci, cand te vei crede in siguranta, cand vei crede ca stii ce trebuie sa faci la urmatorul atac, atunci cand garda ta este lasata, urmeaza atacul. Vei capata atata incredere in tine, incat atunci vei incepe sa faci primele greseli. Pe care nici nu le vei considera greseli. Cei ce vor sa nu greseasca trebuie sa treaca totul prin filtrul ratiunii si, ceea ce ramane dupa asta, trebuie raportat la cele doua porunci lasate de Isus: 1. Sa nu ai alt Dumnezeu decat pe Domnul Dumnezeul tau si 2. . De aici porneste baza pentru fundamentarea luptei impotriva dusmanului de dincolo de bariera.

Cum am devenit Luptator al Ordinului Trinitatii

Cum am devenit Luptator al Ordinului Trinitatii

A inceput brusc, in luna octombrie a anului 1996, cand simteam ca Timpul trece pe langa mine, ca ceva se apropie si ca trebuie sa fiu pregatit pentru ceea ce va urma. Nu am stiut ce. Nici acum nu stiu si poate niciodata nu voi afla ce asteptam...
Intr-una din zile l-am sunat pe un fost coleg de sala. Simteam ca trebuie sa vorbesc cu el. Nu cu unul din prietenii mei ci cu acel coleg. I-am dat un telefon si am stabilit o zi de intalnire, sambata sau duminica, nu mai stiu exact. Stiu ca era doar o zi de sfarsit de saptamana, cand el era liber. Am mers la el acasa si am inceput povestirea. Am povestit despre noi, despre baietii veseli, diverse intamplari prin care am trecut impreuna. Stia multe despre baieti. I-am povestit tot ce credeam ca ma ajuta sa-mi explic scopul pentru care l-am cautat. I-am spus ca nu mai pot practica artele martiale pentru ca nu mai simt cum intra lovitura.

Pentru ca nu mai stiam care este scopul luptei. De ce luptam eu? Ce voiam sa demonstrez? Unde voiam sa ajung? Ce voiam sa ajung? Erau intrebari la care nu puteam raspunde. Iar starea asta de non-raspuns ma tinea pe loc. Nu faceam nimic. Absolut nimic. Nu mai aveam nici macar scopuri. Nimic afara de un strop de credinta, fara de care m-as fi pierdut cu totul. Atunci el mi-a spus ceea ce deja stiam, dar voiam sa mai aud pe cineva confirmandu-mi: Tao-urile au fost facute de luptatori care aveau o anumita structura energetica si un anumit nivel energetic. Niciodata doi oameni nu vor fi identici din punct de vedere energetic. Deci fiecare are propria sa structura energetica si propriile sale lovituri, specifice. Mai precis, fiecare luptator trebuie sa-si faca propriul Tao, care sa contina miscari ce-l definesc cel mai bine energetic.

Am plecat cu gandul asta acasa. Apoi, in urmatoarele zile am inceput sa ma gandesc tot mai mult. Cum sa fac si ce sa fac, pentru ca, de ziua mea, sa am semnul facut din argint. Am inceput sa strang argint de pe unde apucam: de la sotia mea, de la Rabi. Apoi am cautat un giuvaergiu care sa poata face ceea ce voiam eu. Am gasit destul de greu un mester care sa lucreze medalionul. Din ziua in care l-am dat la lucru (sau cateva zile mai inainte, nu mai stiu exact), am inceput pregatirea mea pentru protocolul care urma sa se desfasoare in clipa in care urma sa schimb semnul cel vechi cu unul nou.

Mai mult decat atat, seara, inainte de culcare, dupa ce ma intindeam in pat, incercam sa ma inconjor de o sfera energetica in stare sa-mi conserve energia pe durata somnului. Timp de cateva zile sfera nu a fost chiar o sfera. Avea mai mult o forma ovoidala, dupa configuratia mea fizica. Si nu avea o culoare anume. Mai ales ca lasam culorile sa se perinde, convins ca, intr-un final, ma voi opri la una anume, lucru care s-a si intamplat de altfel dupa circa 4-5 zile. Atunci, intr-o seara, haloul energetic care ma invaluia a luat culoarea verde. Si dupa alte cateva zile am reusit sa obtin si sfera pe care o doream, in clipa in care o chemam. Mai mult chiar, sfera respectiva ajunsese sa ma insoteasca permanent, oriunde mergeam. In toata aceasta perioada, de cand am dat semnul la lucru si pana l-am luat, am incercat sa-mi creez propriul meu TAO. Ideea a pornit de la necesitatea indeplinirii unui protocol in fata celor pe care ii chemam sa fie martori la transformarea mea, la trecerea mea pe o alta treapta. Am inceput sa ma gandesc la tot felul de miscari. Apoi mi-am adus aminte: “...la inceput a fost Cuvantul. “

Si am inceput sa astern pe hartie cuvintele care urmau sa fie definite de anumite miscari si care, sa reprezinte ceva, nu doar o simpla miscare. Si atunci se petrecea un lucru destul de ciudat: deveneam altul, cuvintele se asterneau pe hartie aproape fara sa ma gandesc. A urmat faza in care trebuia ca partii literare sa-i gasesc corespondente in miscarea fizica. A fost putin mai greu, pentru ca miscarile trebuiau bine alese si trebuia sa le simt. Si nu intotdeauna era asa. Chiar si acum, cand scriu aceste randuri, la aproape 1 an si jumatate, nu sunt multumit de miscari. Aproape 1/3 din miscari trebuie schimbate pentru ca nu le simt. Fiecarei propozitii, fiecarui ii corespundea o anumita miscare sau un ansamblu de miscari. Nu voi scrie acest TAO aici, pentru ca cei care vor citi acest caiet trebuie sa-si faca propriile miscari si propriile simboluri, iar TAO-ul meu este mai mult de energetizare, incarcare care poate fi folosita de ambele tabere. De aceea prefer sa nu apara aici asa ceva.

A doua parte a protocolului continea chemarea anumitor entitati pe care le rugam sa vina si sa ia parte la eveniment. In timp ce ma gandeam sa nu omit pe cineva , am lasat gandurile libere, sa porneasca inapoi in timpul care trecuse din 1990 pana in clipa de fata. Si atunci s-a mai intamplat ceva. La finalul pregatirii protocolului de chemare, cineva s-a suprapus peste mine si, cu o voce care venea de undeva de departe si era retransmisa prin mine, m-am trezit spunand cuvinte pe care nu le gandisem nicioadata si nu aveam cum sa le fi gandit:

“ de dincolo de Betha 2 chem partea ramasa in urma. O chem prin Timp si prin Spatiu. O chem din Timp si din Spatiu. Sa vina aici, in acest Timp. Sa vina aici, in acest loc. Sa vina aici, in acest corp, unde ii este locul. Rog armatele thalamice sa-l insoteasca pana aici, asa cum ne-am inteles...“

Am ramas putin mirat de aceasta chemare si nu stiam daca trebuie sa fac acest lucru. Pentru ca nu stiam ce am lasat in urma. Nu stiam daca trebuie sa readuc trecutul in viata mea si, mai ales, daca trebuie sa unesc trecutul meu cu viitorul meu.

Am incercat sa aflu ce este cu Betha 2. L-am intrebat pe Lexus, mai intai, pentru ca mi-a fost mai la indemana. Contrar asteptarilor, Lexus mi-a raspuns pe loc. Mi-a explicat ca eu vin de pe Betha 2, unde am fost imparat. Ca am purtat o serie de razboaie nimicitoare, doar de dragul razboiului. Ca pana la urma, am dus un razboi impotriva unei civilizatii paralele (si a lasat sa se inteleaga cum ca Thalamii ar fi fost acea civilizatie), razboi in urma caruia planeta a fost distrusa. Dupa distrugere, atat eu cat si ceilalti vinovati de asta, atat dintre cei pe care-i conduceam cat si dintre thalami, am fost distrusi si trimisi pe Pamant sa invatam ce este Iubirea. Mi-a mai spus ca pedeapsa a fost indulcita de faptul ca luptele duse de mine erau - intuitiv, fara sa fiu constient de acest lucru - duse impotriva unor planete ale intunericului.

Tot la vremea respectiva - dar asta se intampla dupa ce am luat oficial semnul - am simtit ca, de fiecare cand ma apropiam de Sotia mea simteam o repulsie, ceva din mine intra in garda. L-am intrebat iar pe Lexus de ce se intampla lucrul asta si mi-a spus ca ea este din neamul thalamilor.

Revenind la sfera verde de care ma inconjuram zilnic. Dupa ce am luat semnul de la mestesugar am inceput sa spun, in fiecare seara, de cate 9 ori, timp de 9 zile, , purtand semnul nou peste cel vechi, pentru a se incarca energetic si a se suprapune puste coordonatele mele. Din clipa in care l-am pus la gat, sfera verde si-a marit conturul si si-a perfectionat forma - avea aproximativ 4 metri in diametru (cand dormeam sfera inconjura toata camera in care eram) si o forma perfect rotunda. Ceea ce era mai interesant, era faptul ca, de cate ori eram in masina, ceva ma indemna sa chem sfera, pentru ca tot ceea ce intra in interiorul sau se descarca, pe moment, de toate energiile negative.

Vocea interioara care ma insotea in perioada aia - si nu era Eliszar - imi explica ca gandurile negative erau filtrate de Forta Sferei si-mi spunea ca, daca vreau, ii pot influenta mental pe toti cei care intrau in perimetrul sferei, dar ca, el personal nu-mi recomanda acest lucru, fiindca as fi fost desconsiderat de cei care ma onorasera cu prezenta lor. Forta din spatele Sferei s-a recomandat ca fiind Master, dar un Master la un nivel mai mic decat la cel la care-l cunosteam noi, insa suficient de mare sa anihileze contraloviturile eventuale care puteau fi generate de gestul meu si, in mod special, sa acopere gestul meu, lasand impresia ca, de fapt nu are loc nici un eveniment. Ei trebuiau convinsi ca viata mea si a grupului era mai mult decat normala si monotona. Nu mai trebuia sa atragem atentia asupra noastra. Ceilalti trebuiau sa ne considere adormiti pentru totdeauna si deloc in stare de pregatire si de veghe. Pentru ca ar fi reinceput atacurile si Ei nu-si mai permiteau acum niste lupte in Universul nostru, prezenta lor fiind necesara in alta parte pentru pregatirea loviturii finale, care avea sa rastoarne ordinea veche.

In noaptea de 22 noiembrie 1996, m-am intalnit cu 3 dintre baieti in Gradina Botanica. Aveam nevoie de ei din mai multe motive (in afara faptului ca ei erau prietenii mei):
-in primul rand, aveam nevoie de prezenta lui Lexus, a lui Colisz si a lui Anaximandru. Protocolul cerea ca cel putin 3 din 6 sa fie prezenti.
-apoi, aveam nevoie de prezenta lor fizica pentru ceea ce reprezenta uniunea noastra astrala

Botanica era aproape pustie. Am cautat un loc mai retras si care sa se potriveasca cu momentul care urma. Pana la urma am gasit o platforma parca anume pregatita pentru asa ceva. Acolo i-am rugat sa stea de jur imprejurul meu, dispusi in forma unui triunghi echilateral - 2 lateral si unul in fata. M-am asezat in Pan-tzo si am inceput sa spun Tatal nostru. De 9 ori. Apoi am chemat sa fie prezenti comandantii trupelor imperiale de nivel Alfa, Beta Si Gama. I-am chemat pe baietii veseli, pe toti sapte. Apoi i-am chemat pe Ei. Am facut TAO-ul de prezentare. Apoi am chemat partea ramasa in urma. Un singur lucru nu l-am facut: am uitat sa chem escorta thalamica. Mai tarziu mi s-a explicat ca Ei mi-au sters partea asta din memorie.

Dupa ce am spus ceea ce aveam de spus, au vorbit pe rand, Anaximandru, Colisz si Lexus. Fiecare si-a spus parerea. Lexus chiar mai mult. A incercat sa ma descurajeze, sa-mi spuna ca tot ceea ce fac sau voi face este inutil, pentru ca deja am fost condamnati pentru nereusita si pentru intarzierea unui plan care ne-ar speria daca am putea fi constienti de marimea sa. La un moment dat am avut impresia ca nu este Lexus. Tot ceea ce spunea era contrar principiilor noastre si partii din Logica Imperiala care ni se dezvaluise prin EI.

Dar o putere mai mare decat a mea si decat a lui Lexus ma indemna sa merg mai departe. Imi spunea ca nimic nu este mai inutil decat inactivitatea si ca ceea ce faceam eu era hotarat de forte mult deasupra nivelului de Maestru al Fortei Vitale. L-am iertat pe Lexus, chiar daca nu mi-au placut vorbele lui: “ nu iti dau nimic, pentru ca nu meriti, pentru ca nu vreau...”

In aceeasi noapte, inainte de culcare, s-a mai intamplat ceva. Am simtit prezenta partii pe care o chemasem. Sfera verde a fost inlocuita de un camp de forta aproape invizibil, de culoarea apei limpezi, iar in dreptul dantzienului a aparut un mic luptator imbracat in negru si care statea in pozitie de concentrare, respectiv in Pan-tzo. Era deosebit de calm si-mi inspira siguranta. A doua seara, apoi a treia seara, luptatorul capata dimensiuni tot mai mari pana cand a ajuns la marime normala. Fata de mine era putin mai inalt, aproximativ 1,85 m, foarte tacut, desi simteam ca tacerea era mai mult impusa. In plus, il simteam puternic. Si simteam ca am nevoie de puterea lui.

Mai mult, il simteam intr-un mod ciudat: ma simteam pe mine insumi. Eu eram si cel care simtea si cel pe care-l simteam. Ziua il simteam aproape, iar cum se insera aparea langa mine. Mergeam impreuna pe strada, dar el era mereu in garda. Intotdeauna mergea putin inaintea sau inapoia mea si facea tot felul de semne ciudate catre entitati care nu erau vizibile pentru mine si care ma asaltau. Era ceva extraordinar sa-l vad, sobru, imbracat in negru si, uneori pus pe glume. O perioada de cateva saptamani totul a fost aproape perfect. Pana cand a inceput sa-mi transmita, telepatic, ca voi fi din nou primul, ca voi triumfa iarasi, ca noi doi vom fi cei mai puternici, la fel ca altadata. In clipa in care vorbeam cu Lexus despre thalami i-am simtit ura. Am simtit o ura despre care credeam ca am reusit sa o ingrop demult, undeva, adanc de tot, atunci cand am venit aici.

Acum iubeam si uram in acelasi timp. Partea dureroasa era ca el dorea ca ura lui sa ma invadeze si pe mine. Devenise egoist si razbunator. Dorea sa se razbune pe thalami. Si de cand aflase ca Sotia mea era dintre ei incerca sa ma tina departe de ea, sa ma faca sa o urasc, fara nici un motiv. In clipa in care a inceput sa-mi spuna ca ceilalti nu conteaza, ca noi putem fi cei mai buni, dar mai ales cand a inceput sa vrea sa retraiasca momente de marire egoita, i-am atras atentia ca nu mai suntem pe Betha 2. Voia sa distruga oameni doar de dragul de a-si demonstra ca a ramas cel mai bun. Placerea luptei ii dadea fiori. Nu conta cauza pentru care lupta. Voia doar sa lupte. In cele din urma i-am atras atentia ca acest corp imi apartine si ca vom face asa cum vreau eu si nu cum vrea el. Din clipa aia a devenit mai retras, mai ascuns. A incercat sa se suprapuna peste coordonatele mele si sa obtina controlul extrasenzorial. Incerca sa se impuna din umbra. Dar, de data asta stiam ca eu sunt stapanul acestui corp si ca fara voia mea nu se poate face nimic.

Dupa un timp am convocat o adunare generala in care le-am prezentat situatia baietilor si am cerut cateva sfaturi baietilor veseli. Probabil a inteles din acea discutie ca lupta aia era pierduta pentru el. Pentru ca, la cateva zile dupa, eram stapan pe propriile mele coordonate. El disparuse in mine. Devenise una cu mine, asa cum voiam eu si urma sa ma ajute conform principiilor mele de lupta. Renuntase la eul sau personalizat pentru a deveni .

Vizitator in propriul meu trup

Vizitator in propriul meu trup

Mult timp m-am intrebat ce se intampla cu mine. Pentru ca niciodata nu m-am simtit ca fiind propriul meu stapan. Este adevarat, de multe ori ma autostapaneam extraordinar de bine. Dar tot nu ma simteam eu. Intotdeauna m-am simtit strain de mine insumi. Miscarile imi erau mai greoaie decat trebuiau sa fie.

Pana cand ajungea comanda de la creier la receptor si pana cand receptorul - fie ca era mana, picior sau oricare alta parte a organismului - devenea activ, alcatuind miscarea pentru care fusese comanda dura atat de mult, incat aveam impresia ca ma misc in reluare, cu incetinitorul. Ca sa se inteleaga mai bine, spun ca in timpul unei miscari, deveneam constient de incetineala miscarii inainte chiar de a incepe miscarea propriu-zisa. Este cumplit sa simti ca esti invitat la tine acasa. Treptat am inceput sa constientizez faptul ca eram undeva in apropierea propriului meu corp fizic, fara sa ma suprapun perfect cu acesta. Am stat mult timp si m-am intrebat de ce? Oare din cauza numeroaselor boli cronice, pe care nu le tratam? Pierdeam oare din cauza asta energie si, odata cu energia, pierdeam controlul asupra propriului meu corp?

Asta am crezut o perioada. Pana cand, Eliszar m-a ajutat sa gasesc raspunsul. Eram la tara. Ma gandeam la un amanunt care nu-mi dadea pace: de ce, din toate amintirile mele de copil prescolar, pana la varsta de 5 ani nu-mi aminteam nimic?! Nimic afara de moartea strabunicului meu. Si acum il vad intins pe masa, fara sa-i vad fata, in timp ce eu alergam prin casa si cei mari imi atrageau atentia sa fiu cuminte. Aveam in jur de 2 ani. De ce nu mai imi amintesc nimic altceva? Toate intamplarile pe care mi le povesteau mai tarziu bunicii mei ca fiind facute de mine insumi. Nimic. Absolut nimic in afara secventei din fata mortii. Ce m-a impresionat oare atat de mult incat sa fie singura amintire din primii 5 ani de viata? Privind retrospectiv, acum imi dau seama de legatura puternica dintre Viata si Moarte. Poate era vorba de un fel de ritual de initiere. La varsta aia. Poate era nevoie sa stabilesc anumite legaturi inconstiente care apareau la granita dintre Viata si Moarte...

In ceea ce priveste faptul ca nu-mi amintesc nici o secventa de pana la 5 ani, am reusit sa gasesc raspunsul. Raspuns care se leaga de faptul ca niciodata nu am simtit acest corp ca fiind al meu. De regula un raspuns contine si solutia unei probleme. Eu inca mai caut. Eliszar mi-a adus aminte ca la 4 ani si 1/2 am avut meningita. Mama mea imi povestise ca, pe durata bolii venea sa ma viziteze la spital dar nu recunosteam pe nimeni. Ma aducea un doctor de mana, in timp ce eu priveam in toate partile, curios. Atunci, in timpul acelei boli am venit eu, cel ce sunt, in lumea asta. Atunci am preluat acest corp, fara a reusi sa devin una cu el. Era normal, dealtfel, nu fusese proiectat pentru mine. Eram aproape perfect compatibil, dar nu intrutotul. Puteam sa-l stapanesc, dar nu la fel ca si cum ar fi fost propriul meu corp. De atuci incerc sa-l stapanesc tot mai bine.

Si stau sa ma intreb, de ce nu am venit in propriul meu corp? De ce a trebuit sa iau un corp de imprumut? De altfel Eliszar imi spune, in clipele in care scriu aceste cuvinte, ca eu sunt al corpului. Cel de dinaintea mea a fost o entitate introdusa tocmai pentru a nu trezi suspiciunile vrajmasilor. Daca as fi venit eu, direct, acestia ar fi avut timp sa aduca unele modificari organismului meu. Asa, venind altcineva - a carui misiune a fost sa-i faca pe adversari sa nu bage prea mult in seama corpul in cauza, din cauza entitatii care-l stapanea - Ei mi-au putut pregati venirea la o varsta la care nu mai erau posibile modificari de structura fizica si energetica - altele decat cele facute de Ei - care sa puna in pericol misiunea mea. Dar aceasta acoperire de atunci ma impiedica, deocamdata, sa redevin eu insumi. Acum imi amintesc si cuvintele pe care Eliszar i le-a adresat lui Master, in clipa in care s-a reintors in corpul meu.

“Este haos aici. Sunt o gramada de coordonate anapoda. Lipsesc unele canale. Multe sunt vitale...”

Astea au fost vorbele lui si el era necajit din cauza acestei situatii generale a organismului meu. Poate ca, va veni vremea cand voi redeveni propriul meu stapan. Sau poate vremea aia nu va veni niciodata si va veni ceva care sa inlocuiasca lipsa controlului extrasenzorial total. De ce spun asta? Pentru ca, de catava vreme, mi se cere sa-mi umplu corpul cu energie de tip Forta Master.

Energia asta trebuie sa porneasca din zona punctului de control extrasenzorial superior si sa se infiltreze in jos si sa ajunga in toate extremitatile organismului. Este un proces dificil pentru care cele doua tabere au inceput deja sa se lupte. Ceilalti fac tot posibilul sa nu continui experienta, dar trebuie sa fie constienti ca acolo unde intervin Ei luptatorii Fortei Negative vor fi infranti.

Bonz