sâmbătă, 19 februarie 2011

Puterea Dragostei


Puterea Dragostei

Imi este din ce in ce mai greu sa raman doar simplu spectator la ceea ce se intampla in lume. Da, am inteles ca nimic nu se intampla fara voia lui Dumnezeu, dar cei mai multi nu stiu asta. Nu pentru ca ar fi ignoranti ci pentru ca asa au fost crescuti, intr-o credinta crestina lipsita de esenta. Pentru ca esenta credintei este Sfanta Treime, Dumnezeu Tatal si Fiul si Sfantul Duh. Dar ce stiu oamenii in afara de aceste nume? Nimic. De ce nu inrteaba? De rusine! Nu vorbesc decat din experienta mea. In vremea in care, dupa experiente extraordinare care m-au pus in contact cu lumea nevazuta, descopeream Calea Suprema, incepusem sa merg si eu la biserica sa ascult Liturghia. 
 
 Si saptamani la rand am mers fara sa fiu impresionat, ci pur si simplu pentru ca stiam ca acolo, in Biserica ortodoxa, incepe Calea. Voiam sa intreb atat de multe, dar imi era rusine. Imi era rusine ca lumea va rade de mine. Vorba Parintelui Teofil, Diavolul iti ia rusinea la tinerete iar cand incepi sa intelegi cum e alcatuita lumea, iti da rusinea inapoi: sa nu intrebi, sa nu te duci, sa nu faci, pentru ca iti este rusine. Si pentru ca-mi era rusine nu intrebam. 


Dar Dumnezeu m-a ocrotit intotdeauna de mic. Si mereu cand aveam nevoie de ceva, imi trimitea om care sa-mi arate calea. Asa s-a intamplat si de data asta. Pur si simplu m-am intalnit pe strada cu o prietena si din vorba in vorba mi-a spus sa vin la biserica din spatele Cocorului, la Sfantul Gheorghe. Acolo au fost cu adevarat inceputurile luptei mele cu patimile dinlauntrul meu, cu fortele nevazute care se straduiesc sa te tine departe de El. Intr-una din zile, in timp ce asteptam sa vina preotul sa ma spovedesc, vine omul de la lumanari si-mi da sa citesc o carte. Era o carte imensa, dar am luat-o. La final, cand am vrut sa i-o dau inapoi mi-a spus ca o pot tine mai multe saptamani pana o termin. Si cartea aia mi-a deslusit abecedarul drumului meu. Era “Din ospatul credintei”, scrisa de parintele Teofil Paraianu. Dupa acea carte veneam altfel duminica la Liturghie. Si in fiecare Duminica, mai descopeream ceva care imi scapase data trecuta. Ajunsesem sa simt mare parte din Liturghie. Dar daca Dumnezeu nu imi arata Calea si acum as cauta zadarnic in intuneric. Dumnezeu mi-a scos in drum acea prietena… Dumnezeu m-a trimis sa ma spovedesc si l-a intarziat pe preot, pentru ca omul de la lumanari, de mila  ca asteptam mult timp, sa vina sa-mi dea o carte sa treaca timpul mai usor. Iar Parintele Teofil Paraianu m-a luat de mana si m-a condus primii pasi, asa cum un alt Teofil avea sa o faca, peste cativa ani, intr-un chip si mai minunat. Pentru ca Parintele Teofil Brasoveanul nu mai traia atunci cand aparitia lui in viata mea m-a ajutat sa indraznesc cu adevarat pe cale. Nu o sa ma apuc sa va spun ca mi-a aparut sub forma unei holograme sau mai stiue eu cum. Asa ceva e apanajul taberei celeilalte. Dumnezeu face altfel lucrurile: el le face prin oameni si atat de simplu incat noi nu putem recunoaste niciodata o minune desi traim minunile la tot pasul. Sa va spun, totusi…

Colegul meu de birou, omul care sta langa mine, este practicant ortodox. Multa lume considera ca unui barbat nu I se potriveste asta, dar acelora vreau sa le atrag atentia ca cei dintai apostoli au fost barbati. Colegul meu, cum spunea, se straduieste sa duca o viata cat mai placuta inaintea Lui: sa nu minta, sa nu se dedea la barfe, sa nu vorbeasca urat, sa tina posturile… Prin exemplul lui m-a ajutat si pe mine sa ma ridic la un alt nivel comportamental. Intr-o zi, pe cand citea pe site-urile de ortodoxie, a deschis un link si a aparut un interviu: era un interviu luat in anii `90 parintelui Teofil Brasoveanul. Uitasem de el. Adica nu uitasem de tot, pentru ca perioada in care l-am cunoscut nu o voi uita niciodata. Daca ma intristeaza ceva, e ca atunci cand l-am cunoscut pe Parintele Teofil, gandurile mele erau pe alta cale, oarecum asemanatoare cu ortodoxia si inca nu ma desprinsesem de experientele de care va aminteam la inceput. Am ramas surprins si am dat cautare pe google dupa numele lui. Asa am aflat ca persoane care l-au cunoscut au scris o carte despre el, o carte in care au pus cateva interviuri acordate de Parintele. Si au mai pus amintiri ale catorva persoane care l-au cunoscut. Cartea se numea: PUTEREA DRAGOSTEI. Fireste, am vrut s-o am neaparat, asa ca am comandat online la cateva librarii. Raspunsul lor a fost ca: stocul s-a epuizat. Peste cateva zile insa, o alta editura mi-a raspuns ca mai are cartea. Am cumparat 3 exemplare: unul l-am dat unui prieten care l-a cunoscut si el pe Parintele iar un alt exemplar a ajuns la fostul meu instructor de arte martiale, care si el il cunoscuse si care, aflat intr-o vizita scurta la mine acasa, a vazut cartea si m-a rugat sa i-o dau lui. Din Puterea Dragostei am aflat eu ca rugaciunea catre Dumnezeu trebuie sa aibe mereu inceputul pentru vrajmasii nostrii. Pentru ca Dumnezeu vrea ca toti sa ne indreptam si sa mergem la el, iar vrajmasii nostrii, prin ura pe care o au, prin invidia lor, prin felul in care ne nedreptatesc pe noi, isi consuma viata nu Mantuirii lor, ci gandurilor si faptelor rele. Iar noi insine, suntem legati de ei, pentru ca, chiar si daca nu a fost cu voia noastra, noi i-am determinat pe vrajmasii nostrii sa cada atat de jos. Asa ca avem o raspundere morala si spirituala fata de ei. Un cuvant rostit nelalocul lui poate sa faca dintr-un om un vrajmas pe viata. O fapta buna neceruta de altul, poate crea un alt vrajmas. Ura lor este legata intr-un fel sau altul de noi: noi am declansat-o si noi trebuie sa o potolim. Dar oamenii sunt tot oameni si degeaba am merge sa incercam sa vorbim cu respectivii. Singurul lucru care ne ramane de facut este sa ne rugam lui Dumnezeu penrtu vrajmasii nostrii, ca ei sa-si gaseasca calea si sa se mantuiasca.

Voi face aici o pauza si o sa va mai povestesc o intamplare care m-a marcat atunci. Aveam probleme si de fiecare data cand aveam probleme mari (de cateva ori in viata) am indeplinit un ritual extraordinar: mergeam la 9 biserici aflate in linie dreapta sau in forma de cerc (important este ca sa nu te intorci pe un drum pe care deja ai fost). Si acolo lasam cate un acatist in care ceream ce aveam nevoie – mereu ceea ce am cerut mi s-a indeplinit, dar niciodata nu am cerut lucruri nebunesti. Dar la un moment dat, intr-un acatist, am scris, printre altele ”se roaga ca puterea lui Dumnezeu sa-I spulbere vrajmasii…” Preotul care a citit acatistul insa, foarte atent, s-a oprit brusc la acel acatist, a sters ceva pe hartie si l-am auzit dupa aceea “se roaga ca Bunul Dumnezeu sa imblanzeasca inimile vrajmasilor…”. Atunci am realizat ca noi oamenii, in mod special eu, nu stim sa ne rugam si mai mult, nu stim sa cerem ceea ce avem nevoie. Mi-a fost rusine de mine, dar in acelasi timp am acceptat ideea ca toti suntem fiii Lui, si ca pe toti ne iubeste si ar vrea sa ne primeasca la El. E normal, pentru ca orice tata din lumea asta, vrea ca toti copiii lui sa fie cuminti, destepti, frumosi etc etc. Si toti il avem pe Dumnezeu in noi. Revin…

Am mai invatat din cartea Parintelui Teofil ca oricat de mult ai vrea, nu poti sa fii fatarnic: nu poti sa fii in acelasi timp si cu Dumnezeu si cu Satana. Trebuie sa alegi si avem acel liber arbitru atat de controversat.

Am mai invatat din cartea Parintelui Teofil ca nu trebuie sa ne rugam ca sa obtinem bani sau case sau masini, pentru ca toate astea sunt vremelnice, ci trebuie sa ne rugam Lui sa ne dea Darurile cele mai inalte: intelepciune, sa putem vindeca, sa avem puterea Cuvantului pentru a-l marturisi pe El, sa putem ajuta oamenii. Acestea sunt darurile spre care trebuie sa ne indreptam, nu cele materiale care sunt vrajmasie cu Dumnezeu.

Am mai invatat ca mintea si sufletul sunt diferite si ca de multe ori, sufletul vrea sa se roage, dar mintea nu-I da voie si ii aduce ganduri diverse… “Sufletul meu se ruga, iar mintea mea era departe”…

Am mai invatat ca trebuie sa-I ajutam pe cei care ne cer ajutorul si sa-I primim pe toti ca si cum ar fi Dumnezeu insusi. Pentru ca in scrierile vechi se spune: cine a primit prooroc, plata de prooroc va primi… cine a primit inger, plata de inger va primi… iar cine isi va primi aproapele ca pe insusi Mantuitorul…”

Am mai invatat ca toate stapanirile sunt puse de la Dumnezeu si sunt puse dupa sufletele oamenilor: daca oamenii sunt rai, vor avea conducatori rai; daca oamenii sunt desfranati, vor avea conducatori desfranati; daca oamenii fura de la ceilalti, intr-un fel sau altul, vor avea conducatori care-I vor fura pe toti. Si tot ce se intampla se intampla pentru ca oamenii sa se schimbe. Vor conducatori intelepti? Pur si simplu sa se roage pentru asta, dar fara sa-I injure sau sa-I blesteme pe cei pusi acolo. Pentru ca asta inseamna nu numai ca nu respecta vointa lui Dumnezeu, dar vorbele respective sunt spune impotriva Parintelui Ceresc. Si atunci cum sa se schimbe carmuirile?!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu